(Ne)stare

miercuri, 17 februarie 2010

Nu ştiu de ce sunt aşa într-o stare de nestare. Ba, de fapt, ştiu. Poate că mama are dreptate când mi-a zis că vreau să fac prea multe chestii. Da, vreau să fac prea multe, şi până mai ieri, credeam că am să pot. Problema e că eu refuz să accept că poate să iasă un lucru prost din mâna mea. Sau poate e prea mult spus prost.. poate că sunt o perfecţionistă şi asta dăunează grav.. Sau nu.. Depinde.. Ideea este că trebuie din nou să îmi redimensionez priorităţile. Şi asta o să mă ajute. Mult, chiar.

Da, ştiu ce urăsc. Ignoranţa. Cred că sentimentul pe care mi-l induc anumite persoane prin simpla lor ignorare este groaznic. Este cel mai urât.. Nu vreau să fiu just another one in the crowd.. Şi probabil că doar asta sunt. Dar mai contează? În niciun caz. Prefer să mi se spună verde în faţă că nu sunt persoana potrivită.. Doar să mi se spună. Nu să fiu ignorată, mai ales de către cineva care mi-a arătat că nu sunt şi că nu am să fiu vreodată una. Dar asta este. Experienţele astea mă întăresc. Şi pentru asta nu am decât mulţumiri pentru oamenii care mă ignoră, deşi nu au de ce să facă asta. Again, vă mulţumesc pentru că mă căliţi. :)

O să treacă şi starea asta, aşa cum au trecut toate până acum.
Îmi vreau monitorul înapoooooi!...

The remedy :D

Tic-tac

sâmbătă, 13 februarie 2010

M-am pierdut în timp.
Şi nu a fost doar un anotimp
Uitat în gândirea colectivă
Bântuindu-ne minţile.

M-am pierdut în nepăsare.
Mă caracterizează oare?
Nu, refuz să cred; eu sunt
Cerebral! Raţiunea va domina

Pentru că aşa e normal.
Visele se sfarămă. Nu poţi deveni
Decât doar în mintea cuiva
O nălucă sepulcrală...

Roşu sau negru? Vis au ba?
Preferi să te mai chinui cumva?..
Sau doar trezeşte-te! Ia un pix în mână
Şi taci...

De fapt, e cam greu
Nu, nu mi-e greu, mi-e silă
Să recunosc că sunt inutilă
Şi sunt!

Debarasează-te de tot ce ai
Pentru că iată!
Va sosi un alai
În frunte cu dânsul
Da, doar la asta ţi-e gândul.

Nu, nu vreau, nu pot, nu trebuie.
Irisul se pare că se pierde..
Începi să uiţi de ce suntem
Dar oare ai ştiut vreodată?

E cert că te pierzi în adâncurile deziluziilor.
Şi te mai crezi în putere să cercetezi?
Pentru ce nu mai bine iei o bere
Şi stai, şi visezi.

Da, din nou la dânsul.
Scoate-l din cap! Nu, nu pot..
Ba poţi! Ba nu, nu vreau, o să mă sacrific.
Mironosiţo..

Ştii doar că nu contează
Nimic pe astă lume. Ştii
Şi tu, aşa cum o ştiu şi restul..

Şi totuşi, dânsul pare a nu şti
Taci! Gândeşte-te că pentru el chiar nu contezi.
Nu te mai contempla atâta.

Ai să uiţi. Îţi garantez.
Uite, deja, vezi? Nu mai aiurezi..
Taci! Tac...

Massive Attack - Teardrop

Buricul

miercuri, 10 februarie 2010

Viaţa mea e asemeni unei foi albe
Pe care doar cine ştie sau poate
Să o infăşoare în gânduri, vise, taine,
Va fi vrednic să-mi dea dreptate.

Pulbere de stele, speranţe năruite-n vânt
Toate trec, toate doar cu un cuvânt
Se vor şterge din mintea-mi prigonită
Şi de alte visuri chinuită.

Nu vreau să ştiu că pot sau că doar mă prefac
Vreau doar un colţ, un pix, o foaie.
Partener, al meu tovarăş cu care m-mpac
Şi cu care pot discuta pe ploaie.

De ce scriu poezii?..Sau oare nu?..
De ce se sting chemările-n secret?
Poate pentru că aşteaptă vreun decret
Poate deoarece nu vor sau nu au cu

Ce să ne trezească din Veşnica Adormire.
Religia este astăzi doar un popas,
Prin care nici măcar gândul la mântuire
N-ar putea să ne-ngăduie încă un ceas.

Aripi în bătaia vântului - doar albine
Doar harnice, vrednice albine sau lumine
Ce se întrevăd prin ceaţa ilară
Şi care ne dau speranţă multă, bunăoară.

Vrem salvare, vrem aur mult şi inutil
Sau vrem să trăim asemeni unui fitil
De lumănare învechită, înţeleaptă,
Şi care parcă doar ne aşteaptă...

La cotitură, să ne vărsăm amarul.
Aşadar, nu ne mai e de ajuns paharul -
Ochi al nemărginirii imense, groteşti
Pe care omul, stăpânul astei lumi măieştri

Are dreptul de a abuza sau a cuantifica
Aceste necazuri ce alcătuiesc nimicul
Primordial - ce linişte şi pace era!...
Merităm să ne mai credem buricul?..

Pentru că pot...

marți, 2 februarie 2010

Deşi m-am săturat ca de mere pădureţe să dorm câte 4-5 ore pe noapte şi să mă doară spatele atât de tare din cauza că tot stau şi citesc pentru nişte examene irelevante la nişte facultăţi irelevante, vreau doar să menţionez că spre norocul meu, am depăşit de mult stadiul în care îmi păsa de note. La dracu', eşti la facultate în anul II, cred că nu ar mai trebui să îţi faci griji pentru un 6 sau un 7.. De ce spun asta? Pentru că din păcate, încă sunt destui oameni în jurul meu care suferă din cauze din astea.. Deşi le spun constant că nu o să se uite niiiiimeni cu ce medie ai terminat facultatea în momentul în care ai sa te angajezi... Refuză să mă creadă.. Serios, oare chiar mai există persoane din astea? Care stau şi-şi calculează media/nota la virgulă? Bine, aş putea să înţeleg că o faci pentru că te stresează ai tăi (deşi, dacă ai părinţi care îţi impun anumite standarde de îndeplinit, e cam trist.. şi pentru ei, şi pentru tine...) sau aş putea să înţeleg că o faci pentru tine (deşi, again, nu mai suntem în clasa a cincea..)

Oricum ar fi, problema lor este că nu au învăţat să facă faţă unui aşa zis eşec.. Bine, să spunem că şi-au pus în cap un plan, un ţel, ok? Vreau să iau notele X şi Y pentru ca să iau bursă.. bun, şi chestia asta, din diferite motive, nu se întâmplă.. tu ce faci? hmm, te apuci de plâns, pentru că aşa te-au învăţat pe tine mama şi tata să faci când ţi se pun piedici în viaţă.. Serios, acuma.. Oare când veţi învaţa că în ţara asta nimic nu mai e de valoare? Şi că nu se mai construieşte nimic durabil, valoros, de calitate? Tot ce ai de făcut este să te strecori şi tu printre mulţime, urmărindu-ţi interesul.. Prin toate mijloacele cu putinţă.. Oare ce aş putea să le fac persoanelor care încă nu au învăţat că oricât de mult ar toci, o să existe profesori care să le strice combinaţia.. de ce? pentru că pot.. Man, when are you gonna learn that life doesn't revolve around your grades?...

Începuturi

joi, 3 septembrie 2009

Povesteam cu Alex într-o zi că nu ne plac începuturile. Deşi unii ar putea să spună că sunt cele mai frumoase lucruri care se pot întâmpla.. Teama asta de necunoscut, de ce va fi, de ce fel de persoana poţi să mai cunoşti, etc.. Aşa o fi, nu zicem nu..

Daar noi ne refeream la a începe să scrii/comentezi ceva. Este foarte greu să găseşti formula AIA de început care să te satisfacă (pe tine, mirobolantul autor al acelui articol/lamentare pseudo-literară) şi pe cititorii acelei chestii. Bine, probabil că o anumită dexteritate ţi-o capeţi pe parcurs, sunt sigură. Şi probabil că şi tu eşti prea cârcotaş cu tine însuţi.. Tu, scriitorul, evident.

Oricum ar fi, probabil că acesta este motivul (patetic, ştiu) pentru care eu am dat bir cu fugiţii de pe blog de ceva timp... În plus, din acest moment scriu din postura de om cu permis de conducere.. Mda, am dat şi amărâtul ăla de examen şi l-am luat din prima, deşi nu mă aşteptam să se întâmple aşa ceva. Pentru că atunci când am dat proba practică, respectiv oraşul, traseul sau cum o fi, erau vreo 20 de persoane de sex masculin şi vreo 3 de celălalt. Dintre care una eram eu. Şi bineînţeles că nenea examinatorul a ţinut să o pice pe prima domnişoară pe care a pus-o să se urce la volan.. Aşa că sincer, mă aşteptam să mi se întâmple şi mie la fel.. Cine ştie de ce o fi considerat că am condus bine?.. Bine că s-a dus şi asta.. Şii poate acuşica vin la Bucureşti cu loganul!

Al doilea motiv (sau să fie deja al treilea, hm) este reprezentat de faptul că părinţii mei s-au decis în plină criză economică (pentru că sunt convinsă că au un al şaselea simţ de a depista momente din astea, prielnice) să ne punem termopane la balcoane. Da,da, după cum cânta domnul Chilian.. Şi acuma am ziare pe jos, sticle, praf, praf, praf, extrem de multe lucruri de prin balcoane in interiorul camerelor, pentru că nu aveau unde altundeva unde să le depoziteze.. Şi bineînţeles că am avut norocul de a da peste cei mai "harnici" muncitori care există. Nu vin când spun că vin, din astea. E fain.. Nu, serios, chiar e amuzant. Că de acuma ce poţi să mai faci? Să mai râzi..

Eniuei, am apucat să mai zăresc nişte capodopere de filme între două ciocănituri. Şi mai multe cu ajutorul lu' Mădă.. Despre care să povestesc mai întâi?... Hm, cred că am să spun despre Singin' in the rain. Nu îl mai văzusem de ceva vreme şi mi se făcuse dor.. Concluzia? They really stopped making movies like they used to. Şi cam la fel este şi cu 42nd Street. Alb negru, film superb realizat din anumite puncte de vedere şi pentru anul când a fost făcut - 1933.

Şi pentru a evidenţia diferenţele între filmele europene şi cele făcute de americani, vă invit să urmariţi două trailere pentru acelaşi film, cu Audrey Tautou şi Gaspard Ulliel, Un long dimanche de fiancailles (varianta franţuzească) sau A very long engagement. Eu nu m-aş fi uitat la film dacă aş fi văzut al doilea trailer.. But that's only me, I guess. În orice caz, filmul este bine făcut, destul de impactant din punct de vedere vizual şi nu numai. Te cam ţine conectat, mai ales dacă nu ştii franceză (lucru de care eu una mă fac vinovată) şi ai aşa un sentiment de satisfacţie când te prinzi despre cine personaj mai vorbeşte.. Pe scurt, este un film de văzut la modul cel mai serios cu putinţă! Şi protagoniştii au ocazia să o ia de la început.. And that's the beauty of life, isn't it?...

Vizionare plăcută!

Miros de vacanţă

miercuri, 1 iulie 2009

Noţiune abstractă, vacanţa asta.. Mai ales când ai dat 14 examene pe sesiune. Şi acum că a venit în sfârşit, mi se pare puţin ireală. Dar e de bine, cred. Cui nu i-ar plăcea să stea şi să nu facă nimic toată ziua? Şi eu pot în sfârşit să revin la pasiunea mea.. săraca a avut mult de suferit.. Filme, filme, cât mai multe filme!..

Am văzut în sfârşit "Slumdog Millionaire". Câte Oscaruri a câştigat? 18?... Filmul nu e rău, departe de mine gândul ăsta. Doar că.. cum zicea şi Alex, americanilor le place mult tot ce e exotic, pentru că ei nu se mai consideră aşa. Întrebarea este dacă s-au considerat aşa vreodată? Mă îndoiesc.. Oricum, e un film de văzut. Şi ai şi ce învăţa din el, spre exemplu un mod inventiv de a folosi toaleta sau felul în care câştigă bani ăia din tren cărora le cumpărăm brichetele în formă de sticle de vin, acele şi lanternele de buzunar care la prima utilizare se vor strica. Din nou, filmul chiar nu e rău, poate a fost mult prea lăudat şi m-am aşteptat să îmi aducă salvarea pentru cancer. Dumnezeule, de ce mi se pare că româna mea începe să sune mai bine în engleză decât în română?...nu, nu, nu e bine deloc. Am să văd ce să fac pentru remedierea situaţiei. Bun, în sfârşit o propoziţie care sună mai bine în română!

În altă ordine de idei, poate pentru că de abia am ajuns acasă şi poate pentru că am mers prea mult cu trenul anul ăsta, dar aşa ce m-am săturat de discuţiile interminabile din tren! Poate omu vrea doar să stea să asculte muzică şi să fie lăsat în pace să doarmă, nu să asculte câţi copii are persoana de lângă, sau câţi nepoţi are, sau cât de mult şi de bine a dormit acasă la soacră-sa acum 3 luni. Cred că am învăţat din călătoria de ieri că nu e bine să ai trei locuri pe care să le numeşti acasă. (chiti, ai grijă!) :P Femeia de lângă mine avea în jur de 50 de ani, era din Buzău, lucra în Braşov, dar se ducea la Bacău la apartamentul ei, pentru că de aici era şi soţul ei. Zic era, pentru că între timp a murit, Dumnezeu să-l ierte! Da, ştiu când, cum, de ce, şi mai ales cum a fost înmormântarea lui. Şi nu numai a lui, şi a celor 5 mătuşi care au mai murit de atunci, să le odihnească Cel de Sus în pace! A fost un pic prea mult, ce-i drept.. Pentru că după înmormântări, a urmat vremea, religia, epoca ceauşistă şşşşiiiiii bineînţeles telenovelele turceşti de pe Kanal D!.. Da, acuma am înţeles că lumea chiar se uită la acest post, trebuie să recunosc semi-obscur pentru mine.. Cel puţin încă.. Cât trăieşte, omul învaţă..

We're over!

miercuri, 24 iunie 2009

Pentru că familia mea a meritat, merită şi va merita întotdeauna o atenţie deosebită şi un grad cât mai ridicat de stimă şi respect. Bine, ce-i drept.. nu toată..

Întotdeauna m-am întrebat cum ar fi fost dacă aş fi fost singură la părinţi. Probabil că nu aş fi învăţat nici pe departe toate lucrurile pe care le-am învăţat încă de mică. Dar am şi eu momente când mă gândesc că mi-ar fi fost aşa de uşor.. Serios! Fără să par egoistă, (yeah, right) de prea multe ori acest lucru mi-a pus mai degrabă beţe în roate decât să mă ajute. Şi sincer... m-am săturat! La modul că m-am săturat să mă trateze ca o cârpă şi de acum înainte, cel puţin pentru o perioadă de timp, sor-mea a terminat-o cu mine. We are over. For now, ca să nu fiu atât de categorică.

Poate că nu mă voi trezi cu hainele aruncate în stradă.. Deşi, o parte din mine începe să vrea să nu îşi îndeplinească promisiunea. Poate aşa o să îmi cumpere un calculator nou, sau mai bine un laptop, nu?.. Şi cu hainele.. hmm, oi mai lua eu de pe undeva.. Cel mai mult mi-e de căni, că-s faine şi mai sunt şi cadouri de la persoane dragi mie. Să-mi cumpere şi căni, şi lampă, şi scaun, şi lenjerie, şi calculator, şi haine, şi cărţi.. Aaa, şi diplomele pe care le-am strâns până acum. Da, da.. şi alea. Eventual să dea timpul înapoi şi să se ducă în locul meu la şcoală, la examene.. poate cine ştie, chiar ia note mai mari, că deh.. ea este intelectuala din casă..

E trist, dar m-am plictisit să mă văd umflată de plâns, şi pe mama că face alergii pe fond nervos. E trist, dar vom trăi şi vom trece şi peste asta.

But we're soooo over!